joi, 22 octombrie 2009

Pe canalul Dorobantu


Ca sa fim lamuriti: povestea-i de anu' trecut, azi canalu-i concesionat si drept urmare pentru mine nu mai prezinta interes.

Eeeee.... si acum sa ne-asezam, sa depanam firu' povestii:

Vineri seara faceam ultimele cumparaturi la REAL si odata cu ele inceputul aventurii.
Iesit din parcajul subteran dau sa fac stanga, noroc ca-n ultima fractiune de secunda observ masina politiei la panda, sa-i arda p-aia care treceau peste linia continua. Da-i 'nainte... Angajat intr-o polemica sustinuta pe tema superioritatii viermushului asupra ramei, virez dreapta in loc de stanga (sau invers, dracu mai stie !) si ma trezesc aruncat pe malu' Dambovitei - pas de-ntoarce, ca n-ai unde ! Indicatorul aparut brusc, pe margine , imi spune ca intru-n Popesti-Leordeni (sau alta comuna limitrofa), ceea ce ma face sa remarc :
- Puica, noi maine mergem la peshte, asa-i ?...
Linia de centura am gasit-o salvatoare, as zice, da' s-asta prezenta lipsuri, neafland niciun indicator de tipul FRAIERE, IA-O P-AICI S-AJUNGI ACASA ! Asa se explica cum era gata-gata sa ne-nscriem pe autostrada si-n loc de peste, sa facem oareshce plaja la Mamaia. Las sa treaca un milion de tiruri, cam tot p-atatia rataciti ca si mine, reusesc sa-ntorc, dreapta, stanga, stanga , dreapta, si un alt indicator ma trage de maneca : Catelu.
- Ba, daca aveai de gand sa mergem la Viena, puteai sa-mi spui, imi luam si io o rochie mai acatarii.
Tac si-nghit...
Era deja douash'pe cand reuseam sa pun capul pe perna si numai gandul ca doar trei ore mai am de somn, imi dadea niste frisoane, de n-am vorbe sa v-o spui.
..........................................................
 Virful lansetei aproape ca se rupea sub shocul smuciturii, io vroiam sa-ntep, da' nici mainile si nici picioarele nu m-ascultau. Aoleooooooo ! Am paralizat, manca-ti-as!
Nu, nu era asta, pen' ca dupa ce EA m-a scuturat zdravan, m-am ridicat in capu' oaselor si ma miscam destul de vioi, ba chiar prea vioi, atat de vioi incat am uitat si masa, si scaunele, care ne-au asteptat cuminti, in hol, pana ce ne-am intors.
Cum era patru cand yala s-a trantit in urma noastra, gandeam ca juma' de ora ne e prea deajuns pentru drumul pana-n locu' de-ntalnire.
Omu' spune si Domnu' dispune. In cazul de fata, Domnul a zis cam asa : toate semafoarele mergeau si nici unul nu arata alta culoare decat rosu. Toti politistii de la circulatie n-aveau alta treaba - si fie vorba-ntre noi : sa doarma, ar fi fost cel mai indicat - decat sa puna filtre in f'o cinci-sase locuri.
- Ati consumat alcool ?
(Ce curiozitati au si asta, dom'le...)
- Nenica, daca m-ai intreba chestia asta macar peste doua ore, posibil ca raspunsul sa te faca fericit.
Gata, am ajuns. E cinci. Nea Pantazi e pe drum, dom' Radu, la fel. Treaba-i ca unu-i spre Oltenita iar celalalt e inca-n oras.
110-120-130, Huston, we have a problem! Berea a ramas sa tina de urat mesei si scaunelor. Nu-i bai, se rezolva, au la orice Peco. Bere, nenica, nu mese si scaune!
Nea Pantazi facuse schimb cu farul de la Tuzla si oprit in capatul canalului ne indica locul de acostare, care acostare nu era taman pe gustu' lu' dom' Radu, asa ca vela-n vant si mai mergi cale de f'un kilometru, doi.



                                                             Rasarit pe Dorobantu

 Soarele se ricase de doua deshte peste mal si se caca pe el de ras, privindu-ma cum rascoleam disperat dupa liniile pregatite cu migala in ajun. Nu, nu ramasesera alaturi de masa, scaune si bere, ci erau bine puse-n debara, care debara era chiar alaturi, la 110 kilometri...
Fratzie, cautam rola de doish'pe si gaseam porumb insirat pe ata de anu' trecut, cautam plumbi si dadeam peste baterii de lanterna. Ati patit-o si voi ? Bun, atunci trec peste asta.
Arunc la-ntamplare cateva maini de nada si-ncep sa dau in el. Si dau, si dau, si dau, si dau..., si-mi fac socoteala ca daca vreau sa plec de pe mal c-un kil, doua, musai sa prind cateva sute din ei ! Nu radeti, pupa-v-ash, ca si de-o sa va spui - exact pentru asta venisem, poate m-oti crede, poate nu, da' ramane-n paguba voastra si-n bafta mea; la final tot m-am ales ce-am cautat.
 Fara scaun, cu doua cracane improvizate ad-hoc, am tras de vergi si am facut la genoflexiuni, ca nici aia care merg la Olimpiade nu se antreneaza atat.
 Pupa-v-as, ar mai fi una de zis : lemnele.
Dom'le, noi aveam grataru', neica Radu, carbunii, da' cu ce-i aprindem, tinea, intrucatva, de dilema lu' Hamlet : a fi sau a nu fi... Cat cuprinzi cu privirea, altceva decat scaieti si mal golas n-ai sa vezi. Adevarat ie ca-n campu' vizual se interpun masini, pescari, umbrele, scule, da' astora nu le poti da foc decat la mare nevoie.
Gandind io c-au fost oameni ce-au aflat petrol in Antarctica, aur in taiga, apa in Sahara , ba chiar si oareshce idei intr-o capatzana de parlamentar, dusu-m-am intru aflarea doritelor vreascuri. Niscaiva tulpini uscate de floarea soarelui mi s-au parut a fi salvarea, da' nu prea puneam baza-n ele, ca astea nu tin jar. O scandurica scapata cine stie cum de ochii altor cautatori aidoma mie, am vazut-o ca pe o comoara, asta pana ce intr-o groapa am dibuit tezaurul dacic ! Un fel de radacini lemnoase, numa' bune la ce-mi trebuia . O iau pe prima, o iau p-a doua si cand sa fac acelasi lucru cu a treia, fuge, manca-v-as gura!!! Mai ca mi-a stat inima-n loc ! Am strans iar snopu' ce-mi scapase din brate si m-am intors cu ele, decis ca de n-or ajunge, dracu se mai duce dupa altele!




                                                                    Nea Pantazi



                                                                    Dom' Radu        

Pe mine ma   stiti, asa-i?

*EA =  numele sub care va apare in povesti... ea.                             

Un comentariu:

  1. „Pe mine ma stiti, asa-i?”
    Da, eşti prinţul ce şade pe tron c-un colţ de cămaşă băgat în pantaloni şi altul scos, nu?! :)

    RăspundețiȘtergere