O intamplare de demult

Eram pe la-nceputul relatiei cu femeia ce-mi e alaturi si azi, sunt multi ani de atunci. Uneori mergeam s-o iau de la seviciu si, invariabil, la poarta ma chestionau:
- Pe cine cautati?
- Pe doamna X.
- Cine sa-i spunem ca o cauta?
- M. R. ma numesc.
Azi asa, maine la fel, totu' dupa tipic, chit ca ei ma cunosteau deja, eu asijderea.
Intr-o zi eram mai vesel, indemnat pe sotii, ca sa zic asa, unde mai pui ca in ghereata paznicului se afla un personaj cel putin ciudat, o blonda cu trasaturi delicate, usor naive, contrastand pana dincolo de limitele imaginatiei cu tinuta tip Rambo ce-o aborda: uniforma neagra, tomfa prinsa-n capse pe spinare, pistol la sold.
Intrebarile au venit firesc:
- Pe cine cautati?
- Pe doamna X.
Fatuca ridica telefonul, formeaza direct numarul de interior si continua indemnata, probabil, de secretara:
- Cine o cauta?
O privesc in ochi si pe cel mai serios ton cu putinta ii raspund:
- Bond, James Bond.
Moment Kodak!
O fi aratat ea ca Rombo, da' sigur n-avea nici curajul, nici prezenta de spirit a astuia - nu ca personajului din film i-ar prisosi. Cum sa transmita asa ceva?!!! Mana i se-ntepenise pe receptor, ochii i se cascasera mariti de uimire sau de naiba stie ce, capul incepuse sa i se balangane in lateral, ba chiar lacrimile stateau sa-i cada. Cam dupa cateva minute bune, presata, cred, si de intrebarle repetate in casca, reuseste sa ingaime:
- Domnul M. R., da' azi e Bond, James Bond.

Rad si acum cand imi amintesc, insa atunci zau ca mi-a parut rau de necazul pricinuit bietei copile, mai ales ca dupa ce am trecut de poarta, nu si-a mai putut stapani hohotul de plans.