duminică, 1 noiembrie 2009

Lacul Rausor si Refugiul Iezer - partea a treia

Ce am trait atunci, in acel timp, in acea parte de drum dintre varfurile Taritoasa si Piscul Catunului, aduce a experienta extrasenzoriala - o descriere mai elaborata a unei stari asemanatoare citisem cu multi ani in urma intr-o carte de-a lu' Culianu, "Calatorii in lumea de dincolo". Savantul explica transcederea intr-o alta dimensiune folosindu-se de exemplul samanic sau de cel al revenirii dintr-o moarte clinica si, mai precis, e vorba de momentul disjunctiei dintre spirite; unul ramane alaturea de corp iar celalalt devine observator din afara.
Imaginati-va, dragi cititori, caderea intr-o stare aproape catatonica, pasii asezandu-se unul in fata celuilalt doar ca automatism indus, fara vreo comanda din partea mintii, muschii, ignorand durerea efortului, au depasit bariera posibilului si mentin marsul in lipsa oricaror stimuli. Privesc detasat intreaga scena, ma-ntreb cat va mai rezista cel care se-ncapataneaza inaintand si aproape ca-s gata sa fac un pariu pe chestia asta. Eu rad, m-astept ca celalalt eu sa faca la fel, gandind ca-i o poanta buna, da' el/eu ori nu mai poate, ori nu-i mai pasa...

Fratie, unii dintre domniile voastre zambi-vor ironic la citirea randurilor de mai sus, insa le spun de pe acum ca nu ma afecteaza si stiti de ce? Pentru simplul si unicul motiv ca asemenea trairi sunt rare iar cel caruia i s-au ingaduit, se poate socoti printre alesi.
As scrie mai multe pe tema asta, insa-s constient de limita cunostintelor si lexicului sarac, pricini ce ma fac s-asez punctul unde trebuie.

...un fel de paranteza:
- Cu f'o zece de ani in urma sedeam, alaturi de niste amici, pe malu' unui lac, n-are importanta care, si se facuse seara, si pestele nu tragea. Ne-am asternut la o voroava ca-ntre baieti, iar dupa ce-am dat gata uzualele teme precum femei, fotbal, filme, alea-alea, am ajuns la aiureli legate de cosmologie. Unul mai cu carte incepuse sa explice chestii grele, precum relativitatea, viteza luminii si calatoria spatiala prin gaurile negre. Grupul era eterogen dupa orice criteriu l-ai fi studiat: social, educational, material. Am tinut sa fac precizarea pentru ca cel care a tras concluzia, de Bebe zic, l-ai fi asezat pe prima treapta a oricarei scari.
- Dom'le, io stiu asa: oamenii nu-s uniti nici prin bunatate, nici prin rautate, nici prin nimic, afara de una. Asta una e aia care-i face sa complice orice, oricand. Ia zi-mi, ba Ciocan (cel "cu carte", doctor in fizica), da' zi-mi repede, ce stie fizica despre viteza?
- Pai ar fi viteza luminii, cu trei sute de mii...
- Bine, ba, bine, nu conteaza, da zi-mi mai departe: e cea mai mare?
- Da, e cea mai...
- Bine, ba, bine, nici asta n-are importanta, da' zi-mi si cand ati masurat voi viteza gandului si cat v-a iesit?



Crucea Ateneului

Nu ma-ntrebati de ce-i zice asa, tot ce stiu e ca cea mare, din metal, a fost ridicata de catre Caminul Cultural din Campulung, insa cea mica, mai veche si din piatra, zau ca n-am idee, chit c-am incercat sa aflu, prea au fost multe si deosebite unul de altul raspunsurile. In timp a devenit un punct de reper pentru cei care bat muntele si trei trasee principale converg aici.
Initial planul nostru fusase sa trecem de ea in urcus spre varful Iezeru Mare, insa ne-am vazut obligati sa coboram in caldarea lacului, daca nu pana la refugiu, macar la izvor.



Lacul si Refugiul Iezer, vazute de langa cruce

Despre partea asta nu-s prea multe de scris, pen' ca atat timpul cat si vremea incepeau sa ne preseze. Nori negri se adunau pe coama in urma noastra si numai cine a fost prins in ceturi pe munte stie despre ce vorbesc eu aici. Nu eram pregatiti sa innoptam in refugiu, n-aveam saci de dormit si unde mai pui ca nici mancare indeajuns, ba chiar si hainele erau subtirele pentru asa o trebusoara, incat incepusem sa simtim din plin frigul.
Pai, vericilor, nu v-ati fi dorit sa fiti in locu' meu daca fi-meu ar fi facut macar un trei'shapte cu unu din cauza mea sh-apoi sa dati ochii cu ma-sa! Mai abitir as infrunta ursu, da' ce spui io aici, si cu leul m-as bate, insa femeia asta, de un metru jumate si patruj' de kile, m-aseaza in cavou doar c-o privire-n dunga!
Rasufland mai anevoie ca un marfar am stors din noi si ultimul strop de vointa incercand sa-ntrecem norii - n-am reusit... N-am sa stiu niciodata daca piscul atins a fost ori nu varful, ca erau momente cand nu vedeam nici la trei metri-n fata. Singurele poze cat de cat vizibile sunt putine, insa atasez cateva, macar sa va faceti si domniile voastre o parere.




 


Va urma...

2 comentarii:

  1. Multam de apreciere, mon vieux; da-mi voie sa-ti intorc complimentul pentru intreg blogul tau.

    RăspundețiȘtergere