Din alte vremuri - Dom' Cazacu

Se-ntampla pe la jumatatea anilor '50 ori spre sfarsitul lor, vreme la care terminau constructia Spitalului Fundeni si o data cu el se mosea  mahalaua Colentinei. Casele mici, inghesuite in curti stramte, erau ridicate te miri cum si cu te miri ce, unele, cele mai multe, din paianta si altele, mai rare, din caramida, astfel ca cele din urma pareau boabe de aur in pietrisul raului. Totusi una dintre ele sa fi vrut s-o sari cu privirea si n-ai fi reusit, prea era alba, frumoasa si-ngrijita, singura cu cismea in curte si gard de zid, cu gradinita numa' flori si o bolta de vitza ce pornea din poarta pana-n usa. O ridicase trudnic si singur unu' de-i zicea lumea dom' Cazacu, umbla vorba c-ar fi inginer, prea-l vedeau numa-n costum si palarie.
Cum a fost mersu-ntamplarii, s-a brodit intr-o zi sa-si lege uitatura cu o doctorita angajata in spital, pediatra, abia iesita de un an, cel mult doi, din facultate. Amanunte nu se cunosc, folclorul local nu le-a pastrat sau le-a ignorat ca fara importanta, ce se stie e doar ca la nici juma' de an s-au luat, domnisoara doctor Elena cu dom' Cazacu - pe care-l mai chema si Vasile, abia la nunta au aflat vecinii.
S-a trecut anu', a mai trecut unu, si-nca unu, de intrase mahalaua la idei ca n-aparea plod in curte, dupa obiceiu locului. Tatele care stiu tot ce misca, au dezlegat misterul:
- Ie sterpa ea...
Alte vorbe n-au iesit,  nici n-aveau de unde, cata vreme dom' Vasile si coana Lenuta se stiau doar ei intre ei ca prea rar le calca cineva pragul dincolo de usa, chit ca motive se gaseau indestul. "N-ai, vecina, o cana de ulei, ca ramasai fara si al meu abia maine vine cu leafa?" sau "Vecina, ala mic arde de zici ca-i soba si nu stiu ce sa-i fac, ca ma uitai si n-are galci!". Nu spui ca si dom' Vasile isi facea drum chemat prin toate casele, sa traga un fir, sa bage lumina intr-o magazie, sa-i sudeze unuia un fier la poarta. Priceput om, dom' Vasile!
Cam cinci ani si-au tot dus traiul lor cel rupt din Gradina Edenului, asta pana intr-o zi care a ramas de pomina in mahala. Era prin luna lui gustar si-n ziua aia dom' Vasile n-a trecut pe strada la cinci, dupa tipic, nici la sase, nici la sapte. Coana Lenuta facuse deja carare batuta pana-n colt si i se lungisera ochii ca la melc tot privind spre sina tramvaiului, incat babele stranse pe la porti incepusera sa shushoteasca. Pe la noua, cand lampile de pe stalpi s-au aprins, a lepadat umbletul si a tras un scaun afara, pe trotuar, urmand sa-si astepte si ea omu' in rand cu toate celelalte neveste ai caror barbati mai incurcau cararile in drum spre casa.
Chiar si cei mai varuiti dintre agheazmagii gasisera drumul pana aproape de miezul noptii si muierile toate se trasasera prin curti, care sa le puna masa, care sa-i spele, ba cate unele ii mai  oblojeau de capete sparte ori genunchi zdreliti, ca destui uitau mersul, umblau in patru labe, sa se-ntreaca cu godacii la ramat si tavalit prin noroaie. Dom' Vasile nu venea...
Acu' 'mneavoastra  nu credeti ca plecate din strada, cumetrele tot pazeau printre uluci? Scurtez aci, cat sa va spui ca abia pe la primul cantat al cocosilor (pentru copiii asfaltului: asta inseamna ceva intre patru si cinci dimineata) a venit si dom" Vasile, da' nu singur, ca-l aduceau in carca doi haidamaci, urati si jegosi cum nici pe groapa din Fundeni n-ai fi vazut!
Ce se-ntamplase? Nimic alta decat ca luasera leafa s-o bausera temeinic cu sefu lor, dom' Vasile, ca sofer ce se afla pe o vidanja de-a ICAB-ului, nicidecum inginer cum il stia  coana Lenuta si toata mahalaua.

Epilog

Aia a fost prima si ultima oara cand dom' Vasile a intarziat peste ora cinci, prima si ultima oara cand s-a-mbatat, prima si ultima oara cand coana Lenuta si-a petrecut noaptea pe un scaunel in strada.
Mai departe si-au continuat basmul... Impreuna. Fericiti.