Imi da, ne da, se da - profil de bugetar

Acum trei ani m-am operat.
Nu, nu fugiti, n-am sa-nsir aici saga suferintelor, nici compasiunea voastra n-o doresc, ce voi istorisi se leaga de un alt aspect, cel al modului in care-i perceputa munca si datoria la romani.
Dupa o gramada de analize, biopsii si alte alea, dupa temerea fireasca a saptamanii de asteptare - o fi cancer, n-o fi? - iata-ma programat pentru operatie. Primul care m-a "vizitat", a fost frizerul, de fapt un tip mic, cocosat, cu un halat alb la vremea tineretii, acum intr-o culoare crem-galbui, mustata a la Clark Gable si ten a la Guta. Stiam dinainte ca tre'  sa-mi toaleteze oarece parti intime, nu era o surpriza aparitia ipochimenului, insa vederea aparatului cu care vroia sa faca asta, da. Ma-ntrebati de ce? Pai cred ca si Burebista il folosise, dupa care sapaturi arheologice il scosasera la lumina, iar acum tot ce vroia cumatru' era sa-mi dovedeasca trainicia si arta faurarilor daci.
- Pas, mon cher, ia d-aici un aparat nou si fa-ti treaba.
Nu stiu daca are importanta faptul ca neica barbierul asta e salariatul spitalului, io tot l-am intrebat cat ma costa.
- 50 de lei, a venit prompt raspunsul.
- Vericule, mi-ai facut cumva  vreun permanent, da'  io nu stiu? Ia d-aici zece lei, zi multumesc si iesi pana nu ma razgandesc!
C-o fi fost tonul replicii, presiunea atmosferica sau mintea romanului de pe urma, n-am s-o aflu niciodata, fapt e ca a urmat intocmai sfatul ce i-l dadusem.
Urmatorul individ care a tinut sa-mi faca cunoscut rolul sau de o importanta majora in cadrul sistemului sanitar, a fost brancardierul. 'Naltut, spilcuit, cu maini ingrijite si imprastiid in jur miasme de parfum bulgaresc, si-a facut intrarea in salon c-un zambet mai larg decat al iliescului.
- Fane ma numesc, sunt brancardier pe sectie!...  si mi-a intins mana.  Maine eu am sa va duc la sala de operatii.
- Adar. Ca sa ne lamurim de azi: iti datorez ceva in schimbul efortului?
- Stiti, in general lumea ofera o mica atentie, asa-i obiceiu'...
- Ce dracu, dom'le, doar n-o sa stric io traditia. Si cam la ce suma se ridica consideratia bolnavilor vizavi de dumneavoastra?
- Cam cin'zeci de lei, insa obrazu'  subtire cu cheltuiala se tine, a tinut s-adauge in timp ce-mi fixa insistent dragonul galben  brodat pe halat.
- Praleo, la banii astia chem taxiu'  de la Otopeni si mi-aduce o pizza bonus! Ia si tu zece lei, cat sa ma-ncadrez in bunele obiceiuri ale spitalului, insa daca ma hurducai la-ntoarcere, nu te ruga pentru sanatatea mea, roaga-te sa mor, altfel iti rup gatul imediat ce pot sa misc macar un brat!